Strănepoţii lui Mussolini au ratat intrarea în Parlamentul European: Silvio Berlusconi, în schimb a reuşit

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 27-05-2019 17:45

Strănepotul dictatorului italian Benito Mussolini, Caio Giulio Cesare Mussolini, a eşuat în încercarea de a fi ales în Parlamentul European, la fel ca şi strănepoata fostul dictator, Alessandra Mussolini, relatează luni agenţia dpa, potrivit agerpres.ro.

Caio Giulio Cesare Mussolini, în vârstă de 51 de ani, a candidat la alegerile europene pe lista partidului de extremă dreapta Fraţii Italiei, care la nivel naţional a obţinut 6,5% din voturi. El a primit 21.400 de voturi în circumscripţia sa din sudul Italiei, insuficient însă pentru a câştiga un mandat de eurodeputat.

CITEŞTE ŞI: Modul în care îți ții telefonul spune ASTA despre personalitatea ta

Alessandra Mussolini, eurodeputată în legislatura Parlamentului European care s-a încheiat din partea partidului Forza Italia, condus de Silvio Berlusconi, nu a mai reuşit să-şi reînnoiască mandatul.

A reuşit în schimb Berlusconi să obţină un mandat de eurodeputat. În pofida problemelor cu justiţia şi a vârstei înaintate, fostul premier, în vârstă de 82 de ani, încă nu doreşte să se retragă din politică. El a promis că va pleda în legislativul european pentru o integrare sporită a UE în faţa ameninţării geopolitice tot mai mari reprezentate în opinia sa de China.

CITEŞTE ŞI: Reţeta care te va face să iubeşti banala salată de ceapă: Secretul e în sosul folosit

Berlusconi este în continuare urmărit în justiţie în mai multe dosare, printre care cel de corupere a martorilor în scandalul 'Rubygate' şi al petrecerilor 'bunga-bunga'.

Şi actualul preşedinte al Parlamentului European, Antonio Tajani, care de asemenea a candidat la alegerile europene pentru partidul condus de Berlusconi, a obţinut un nou mandat de europarlamentar.