Kelemen Hunor susține eliminarea OUG - Absolut, aşa am votat şi eu personal la referendum

Autor: George Traicu
Publicat: 29-05-2019 07:20

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că susţine eliminarea instituţiei ordonanţelor de urgenţă din Constituţie, potrivit Agerpres

El a făcut aceste precizări în contextul unei întrebări referitoare la revizuirea Constituţiei, în sensul interzicerii amnistiei şi graţierii pentru persoanele condamnate pentru fapte de corupţie.

Medicii au luat foc după ce Cătălin Rădulescu le-a cerut să dea salariile înapoi: 'Este reacția furibundă a unui muribund din punct de vedere intelectual'

"Absolut, aşa am votat şi eu personal la referendum, dar eu susţin mai mult decât atât: eliminarea instituţiei ordonanţelor de urgenţă din Constituţie. De fapt, eu aş vrea o nouă Constituţie, fiindcă am dubii mari că se poate ajunge la revizuire. Nu e uşor să ajungi la o nouă Constituţie, dar eu cred că ar merita o încercare, fiindcă ultima încercare de revizuire a Constituţiei a rămas cu un eşec uriaş, cu toate că USL-ul, adică PNL cu PSD, a avut o majoritate confortabilă, mult peste două treimi", a afirmat Kelemen Hunor.