Laszlo Csaba este noul antrenor al echipei Sepsi

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 29-05-2019 15:51

Clubul Sepsi a anunţat, miercuri, că a ajuns la un acord cu Laszlo Csaba pentru postul de antrenor principal, informează News.ro.

Citește și:  Raul Gonzalez Blanco va fi antrenor la Real Madrid Castilla

În vârstă de 55 de ani, László Csaba a semnat un contract valabil un an, cu opţiune de prelungire pe încă unul.

Născut la Odorheiu Secuiesc, Csaba a mai coordonat, ca antrenor principal, echipe din Scoţia (Dundee United, Heart of Midlothian), Ungaria (Ferencváros, MTK Budapesta), Belgia (Charleroi) şi Slovacia (Dunajska Streda). De asemenea, a fost selecţioner al naţionalelor Ugandei şi Lituaniei, şi secundul lui Lothar Matthäus la naţionala Ungariei.