Petr Cech și-a încheiat cariera cu un eșec: 'Meritam cel puţin un trofeu pentru că am muncit mult'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 30-05-2019 09:26

Portarul formaţiei Arsenal Londra, Petr Cech, şi-a încheiat cariera cu eşecul din finala Ligii Europa, scor 1-4 în faţa fostei sale echipe, Chelsea, relatează News.ro.

Citește și: Chelsea A UMILIT-O pe Arsenal, în finala Europa League

El a declarat că este mândru de ce a realizat şi nu are regrete.

“Sunt mândru de mine şi de ultimul meci al carierei mele. Am făcut tot ce am putut. Nu am regret, cu toate că încheiem sezonul cu mâinile goale. Meritam cel puţin un trofeu, pentru că am muncit mult”, a spus Cech, potrivit L’Equipe.

Petr Cech, în vârstă de 37 de ani, a fost achiziţionat de Arsenal în 2015. Anterior, în perioada 2004-2015, el a jucat la Chelsea. Cu Arsenal a câştigat Cupa Angliei în 2017 şi Supercupa Angliei în 2015 şi 2017. Cu Chelsea, Cech a obţinut 15 trofee, între care şi Liga Campionilor (2012) şi Liga Europa (2013).