Zeci de gospodării şi mai multe sedii de instituţii au fost inundate din cauza ploilor torenţiale

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 03-06-2019 10:38

Pompierii au intervenit, în noaptea de duminică spre luni, pentru evacuarea apei din câteva zeci de gospodării şi instituţii afectate de ploile torenţiale care au căzut în tot judeţul, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, potrivit Agerpres.

"ISU Vrancea a acţionat în timpul nopţii pentru evacuarea apei din mai multe gospodării şi instituţii, ca urmare a Codului Portocaliu privind averse torenţiale, vânt puternic şi grindină", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu. 

Potrivit acesteia, printre instituţiile afectate de precipitaţiile abundente căzute în timpul nopţii se numără Centrul de Transfuzii Sanguine, Căminul pentru Persoane Vârstnice din Focşani şi sediul judeţean APIA. De asemenea, pasajul Vâlcele din Focşani a fost inundat.

Citește și: Vine POTOPUL - Hidrologii au EXTINS avertismentul de cod portocaliu de inundații pe râuri din nouă județe

Alte intervenţii ale ISU au vizat gospodării din municipiile Focşani şi Adjud, oraşul Mărăşeşti şi localităţile Milcovu, Goleşti, Vidra şi Vânători. 

În prezent, sunt în desfăşurare mai multe intervenţii ale ISU pentru evacuarea apei în municipiul Focşani, unde aproximativ 5.000 de metri pătraţi ai unui imobil s-au inundat, la Petreşti şi la Vidra. 

Până la această oră nu au fost raportate intervenţii pentru salvarea de persoane.