Rostec, unul din cei mai mari producători mondiali de armament neagă zvonurile privin retragerea din Venezuela

Autor: George Traicu
Publicat: 03-06-2019 14:10

Compania de stat rusă Rostec, unul din cei mai mari producători mondiali de arme, avioane, elicoptere şi alte echipamente, a dezminţit luni retragerea specialiştilor militari ruşi din Venezuela anunţată anterior de publicaţia The Wall Street Journal, transmite EFE potrivit Agerpres.

"Cifrele prezentate în articolul din The Wall Street Journal cu privire la prezenţa unor angajaţi ai Rostec în Venezuela au fost exagerate de zeci de ori. Structura reprezentării nu s-a schimbat în ani", a declarat serviciul de presă al companiei în presa rusă.

The Wall Street Journal a arătat duminică într-un articol, citând o sursă rusă "apropiată de Ministerul Apărării", că Rusia şi-a redus contingentul de specialişti ai Rostec la câteva zeci de la aproximativ o mie de persoane.

Potrivit publicaţiei, retragerea treptată a consilierilor ruşi s-a accelerat în ultimele luni, urmare şi a lipsei de lichidităţi a autorităţilor venezuelene pentru plata serviciilor prevăzute în contracte.

Rostec, în schimb, a arătat că în Venezuela continuă să ajungă periodic tehnicieni pentru repararea şi mentenanţa echipamentelor furnizate în trecut.

"Zilele recente, de exemplu, s-au încheiat serviciile tehnice de mentenanţă pentru un lot de avioane", a arătat reprezentantul companiei ruse.

În martie, autorităţile americane au denunţat prezenţa militarilor ruşi în Venezuela, Moscova răspunzând că este vorba de specialişti militari ruşi care realizează lucrări de întreţinere a echipamentelor livrate Caracasului.