Primul lider PSD care a semnat petiţia lui Adrian Năstase: 'Trebuie să învățăm din trecut, să ne asumăm greșelile'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 04-06-2019 15:19

Primul lider PSD care semnează petiţia iniţiată de Adrian Năstase pentru reformarea partidului este fostul ministru Victor Negrescu. Acesta anunţă pe pagina sa de Facebook că aderă la principiile enunţate de fostul premier şi îşi invită şi colegii de partid să semneze petiţia.

"M-am întâlnit astăzi cu fostul premier Adrian Năstase pentru a discuta despre apelul lansat către social democrați. Documentul prezintă câteva teme de interes precum progresismul, promovarea tinerilor, nevoia de specialiști.

La acestea aș adăuga asumarea mesajului proeuropean, importanța valorilor social democrate, respectul pentru membrii și simpatizanții noștri, promovarea pe bază de competență sau nevoia de recredibilizare a acțiunilor noastre. Pentru toate aceste motive am decis să semnez astăzi petiția. Vă invit și pe voi să o faceți.

Îi mulțumesc lui Adrian Năstase pentru cartea oferită. Trebuie să învățăm din trecut, să ne asumăm greșelile, să ne respectăm colegii și rezultatele bune obținute (ex.: aderarea la NATO și finalizarea negocierilor de aderare la UE), și să reclădim social democrația românească.

PS: Link către apel: https://www.petitieonline.com/apel_catre_social-democrati", scrie Victor Negrescu pe Facebook.

Adrian Năstase a lansat, luni, un apel către social-democrați pentru reformarea PSD, în contextul pierderii alegerilor europarlamentare. Fostul premier a făcut o petiție on-line pentru refondarea partidului, precizând că inițiativa nu este o disidență în interiorul formațiunii.