Un copil de 2 ani este în comă, după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc, în Năvodari: A intervenit elicopterul SMURD

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 04-06-2019 20:09

Un copil de 2 ani a ajuns, marți, în comă la Spitalul Județean din Constanța, după ce a căzut de la etajul cinci al unui bloc de locuințe din Năvodari. Primele informații arată că băiatul s-a urcat pe o masă aflată lângă un geam deschis, anunță MEDIAFAX.

Potrivit polițiștilor constănțeni, copilul, care a împlinit doi ani în urmă cu o zi, se afla în apartament împreună cu mama sa.

Tatăl băiețelului, care lucrează ca navigator, era plecat de acasă.

Citește și: EXCLUSIV Decizie radicală a lui Rareș Bogdan: Renunță! ‘Tot ce e vechi lăsăm istoriei’

La un moment dat, femeia a mers până la baie, iar copilul, rămas singur în cameră, s-a urcat pe o masă aflată lângă un geam deschis și a căzut apoi în gol.

Citește și: Lovitură pentru Klaus Iohannis! Guvernul a câștigat bătălia

La fața locului au ajuns cadrele medicale de la Ambulanța din Constanța și, potrivit primelor informații, micuțul este în comă, cu traumatism craniocerebral grav și traumatism toraco abdominal.

Citește și: Rareș Bogdan, avertisment pentru baronii PNL: ‘Sunt dispus să bat cu pumnul în masa partidului ca să explic că trebuie lăsate orgoliile de-o parte’ .

El a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța cu elicopterul SMURD.