Jaf ca în filme la Paris - Tâlharii au fost alergați cu bâtele de trecători VIDEO

Autor: George Traicu
Publicat: 06-06-2019 12:29

Imagini spectaculoase surprinse, miercuri dimineaţă, pe bulevardul Franklin Roosevelt din Paris. Doi indivizi au dat spargerea într-o renumită bijuterie, plecând cu o pradă în valoare de peste 200.000 de euro, potrivit observator.tv

Jaful a avut loc miercuri, în jurul orei 11:20, pe Franklin Roosevelt Avenue, în apropiere de Champs-Élysées, şi a fost transmis în direct, pe Twitter, potrivit BFM.TV.

În plină zi, doi tineri au intrat în bijuterie, au spart vitrinele şi, timp de câteva secunde, au îndesat în trei genţi bunuri în valoare de 200.000 de euro.

În timp ce hoţii îşi vedeau de treabă, trecătorii asistau la grozăvia ce se derula fix în faţa lor. Unii filmau, alţii priveau şocaţi sau transmiteau în direct jaful pe reţelele de socializare.

După ce au terminat "recitalul", hoţii au ieşit în grabă din bijuterie şi au luat-o la sănătoasa. Urmaţi îndeaproape de mai mulţi cetăţeni curajoşi şi cu simţul dreptăţii. Unul dintre ei şi-a încercat norocul cu o bâtă, cu care i-a altoit pe cei doi tâlhari.

Indivizii au reuşit, însă, să scape de furia oamenilor şi sunt liberi şi la această oră.

În schimb, managerul bijuteriei, care era singur în magazin în momentul jafului, a fost rănit de cei doi indivizi şi a fost transportat la spital.

Cazul este investigat de poliţia din Paris.