George Puşcaş, după meciul cu Malta: 'Este o mândrie să marchez, să-mi reprezint ţara, sunt foarte fericit. Acum mă pot gândi la Campionatul European'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 11-06-2019 00:00

Atacantul George Puşcaş a declarat, luni seară, că este foarte fericit că a reuşit să marcheze de două ori în meciul cu Malta, subliniind că pentru el este o mare mândrie să reprezinte România, potrivit news.ro.

Citește și: SURSE De ce și-ar fi executat, de fapt, Viorica Dăncilă omul – Informații EXCLUSIVE despre demiterea lui Remus Borza

"Este o mândrie să marchez, să-mi reprezint ţara, sunt foarte fericit. Acum mă pot gândi la Campionatul European. Trebuie să fim încrezători acolo. Va fi greu fără Chipciu cu Spania, dar orice jucător care va intra, va da totul", a declarat Puşcaş la Pro TV.

Citește și: Rareș Bogdan aruncă bomba! Dorește închisoare pe viață pentru aceste persoane

Reprezentativa României a învins, luni, în deplasare, selecţionata Maltei, scor 4-0 (3-0), în grupa F de calificare la Euro-2020. Atacantul George Puşcaş a marcat de două ori pentru naţionala lui Cosmin Contra.

Golurile au fost marcate de Puşcaş (7, 29), Chipciu (34) şi Man (90+1).