Tăriceanu își pregătește galopul pentru locale / SURSE

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 17-06-2019 10:05
Actualizat: 17-06-2019 18:00

În ALDE s-a creionat analiza internă după ratarea pragului electoral la europarlamentare și au apărut deja propuneri post-alegeri.

Surse din conducerea ALDE au spus ȘTIRIPESURSE.RO care sunt, în linii mari, motivele eșecului de la alegerile pentru Parlamentul European, unde formațiunea a luat 4% din voturi.

1. Lipirea de PSD și de Liviu Dragnea

2. Absența lui Călin Popescu Tăriceanu de pe listă a făcut că alegătorii să nu-l asocieze pe acesta cu partidul

3. Prezența ridicată la urne: în ALDE estimările erau făcute pentru o prezență redusă de maximum 35%

4. În ziua votului s-au pierdut procente importante: nu au ieșit la vot toți simpatizanții ALDE

5. Unele filiale s-au plâns că unele voturi anulate ar fi fost din partea unor simpatizanți ALDE

„Incredibil cum toată lumea zicea în campanie doar de Dragnea. A fost nebunie împotriva lui Dragnea, toți colegii s-au plâns de asta. Numai 'Jos cu Dragnea', nu a mai contat nimic. Ce să îi zici lui ALDE? Nu aveai ce să îi reproșezi. Nici noi nu am făcut ceva prea spectaculos, dar cu atât mai puțin nu am făcut ceva rău să zici că leagă lumea de aia. Iar Tăriceanu chiar a avut o percepție favorabilă. Peste tot, PSD ne-a omorât. Principalii noștri adversari PSD-ul a fost, iar Tăriceanu are imagine foarte bună dar nu a fost totuși asimilat cu ALDE, nu a fost lipirea făcută cum trebuie”, a explicat un lider ALDE pentru STIRIPESURSE.RO.

Mai departe, principala soluție de ieșire din impas găsită în ALDE este candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu la alegerile prezidențiale. Prin prezența acestuia pe buletinul de vot, ALDE vrea să demonstreze că ia mai mult de 4% din voturi și are un viitor.

Deja filialele județene au început să adopte rezoluții în care îi cer lui Tăriceanu să candideze și la vârful partidului se discută că este aproape certă candidatura acestuia la prezidențiale.

Ținta o reprezintă alegerile locale din 2020, unde ALDE vrea să candideze singur și partidul mizează că o să își revină din pumni prin prestația lui Tăriceanu la prezidențiale, au relatat surse liberal-democrate pentru STIRIPESURSE.RO.