Trofeul Cupei Mondiale de rugby a fost binecuvântat de călugări şintoişti

Autor: George Traicu
Publicat: 17-06-2019 11:58

Înainte de a-şi începe periplul prin Japonia, trofeul Webb Ellis, care va recompensa câştigătoarea Cupei Mondiale de rugby, a fost binecuvântat de călugări şintoişti, luni, la Kyoto potrivit news.ro

Călugării s-au rugat pentru ca Japonia să organizeze un turneu final reuşit. "Mai sunt trei luni până la Cupa Mondială, dar, datorită acestei ceremonii, cred că vom avea un turneu reuşit", a declarat Yukio Motoki, fost jucător şi ambasador al Cupei Mondiale.

Trofeul va fi prezentat în mai multe oraşe din Japonia, acolo unde în perioada 20 septembrie - 2 noiembrie va avea loc Cupa Mondială de rugby.