Premierul a inaugurat reuniunea Reprezentanților Speciali pentru combaterea Antisemitismului

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 18-06-2019 00:06

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat pe pagina personală de Facebook  deschiderea unui eveniment organizat în premieră la Bucureşti. Primul ministru susţine că evenimentul se înscrie în rândul reuniunilor la nivel înalt dedicate prevenirii și combaterii antisemitismului organizate sub mandatul Președinției române a Consiliului UE.

Citește și: Victor Ciutacu sare în apărarea lui Liviu Dragnea! Mesaj dur pentru liderii politici

''Am deschis, în această seară, reuniunea Reprezentanților Speciali pentru combaterea Antisemitismului, organizată pentru prima dată la București, în perioada 17-18 iunie 2019.

Am transmis un mesaj de susținere din partea României a soluțiilor concrete menite să conducă la consolidarea luptei împotriva antisemitismului în Europa, dar și la nivel global.

Citește și: Silviu Mănăstire dezvăluie cum și-au încasat ‘șmecheri de la USR’ bani de la stat! Cazul președintelui care ‘își căpușează partidul’

Acest eveniment se înscrie în rândul reuniunilor la nivel înalt dedicate prevenirii și combaterii antisemitismului organizate sub mandatul Președinției române a Consiliului UE'', a scris premierul pe pagina personală.