PSD anunță două proiecte CRUCIALE, după ce a picat moțiunea de cenzură: ironii acide pentru liderii opoziției

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 19-06-2019 08:43

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, anunță că odată cu respingerea moțiunii de cenzură, coaliția de guvernare se pregătește să adopte noul Cod Administrativ și finanțarea pentru Fondul de Dezvoltare și Investiții. Fifor nu-i iartă nici pe cei din opoziție și arată că noul lor slogan ar trebui să fie ”Fără penibili în funcțiile publice”.

Citește și: Episod spumos cu Traian Băsescu la moțiunea de cenzură: Tăriceanu l-a 'salvat' pe fostul său adversar nr.1 dintr-o situație delicată

”Moțiunea austerității a fost respinsă. Să trecem, deci, la treabă.

Adoptarea Codului Administrativ și aprobarea finanțărilor din Fondul de Dezvoltare și Investiții sunt două priorități de pe agenda Guvernului.

Aleșii locali de la toate partidele politice așteaptă cu mare interes aceste două măsuri care vor accelera investițiile publice pentru comunitățile locale.

Sunt peste 1.500 de proiecte depuse în FDI, în valoare de 3,5 miliarde euro. Asfaltari, alimentari cu apă și canalizare, reabilitări de școli și dispensare etc.

Multe sunt si ale primarilor PNL, care sigur se bucură că nu a trecut moțiunea. Dar cei mai câștigați vor fi cetățenii care vor beneficia de aceste investiții, care nu ar mai fi avut loc, dacă ieri ar fi trecut moțiunea.

Cred ca de ieri, sloganul adresat celor care de aproape trei ani incearca sa doboare o guvernare legitima ar trebui sa fie "Fara penibili in functiile publice!", scrie Mihai Fifor.