Tăriceanu anunţă Congres doctrinar la ALDE: 'Oferta noastră electorală nu a fost suficient de convingătoare'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 19-06-2019 18:13
Actualizat: 19-06-2019 19:25

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, anunţă organizarea unui "congres doctrinar" al partidului pe care îl conduce. Potrivit preşedintelui Senatului, eşecul de la alegerile europarlamentare a arătat că este nevoie de anumite clarificări.

"Am hotărât ca în luna septembrie să organizăm un congres doctrinar, pentru o definire ideologică a noastră mai clară, pentru că am constatat că există o deficienţă de percepţie doctrinară în ceea ce ne priveşte. Suntem partidul clasei de mijloc, al întreprinzărilor, al profesiilor liberale, dar cred că oferta noastră electorală nu a fost suficient de convingătoare pentru aceştia", a declarat Tăriceanu.