Mesajul lui Gică Hagi înaintea meciului cu Franța U21 - Scoateţi România în stradă

Autor: George Traicu
Publicat: 24-06-2019 16:57

Gică Hagi le-a transmis un mesaj special fotbaliştilor de la U21, care joacă luni seara un meci important pentru calificarea în semifinalele Campionatului European de fotbal 2019 din Italia şi San Marino. Antrenorul Viitorului le-a urat să scoată românii în stradă potrivit mediafax

Fostul decar al naţionalei îşi doreşte din nou românii în stradă, aşa cum s-a întâmplat la Campionatul Mondial din 1994. Cu câteva ore înainte de startul meciului cu Franţa U21, Hagi a avut un mesaj special: "Felicitări băieţi pentru că aţi reuşit să ne faceţi mândri că suntem români. În seara asta să luptaţi al fel pentru calificarea în semifinale. Scoateţi România în stradă, faceţi românul fericit. Hai, România!", a declarat "Regele" printr-un mesaj video apărut pe site-ul FRF.