ALERTĂ de securitate la Casa Albă: Donald Trump se află în incintă

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 24-06-2019 18:53
Actualizat: 24-06-2019 18:56

O alertă de securitate a fost decretată la Casa Albă în urma descoperirii unui pachet suspect pe Bulevardul Pennsylvania, fiind pentru a doua oară în doar o săptămână când se întâmplă acest lucru, informează cotidianul The Hill.

Serviciul Secret al SUA a transmis luni pe Twitter că forțele de securitate investighează un pachet suspect descoperit pe Bulevardul Pennsylvania, precizând că traficul pietonal pe bulevard în zona Casei Albe a fost închis, informează mediafax.ro.

Citește și: Scandal uriaș! Apare numele fratelui Laurei Codruța Kovesi

Potrivit programului său oficial, președintele Donald Trump se află la Casa Albă în momentul producerii incidentului.

O alertă de securitate similară a fost decretată în urmă cu aproape o săptămână, în urma unui incident în Parcul Lafayette.