Google extinde o investiţie în centre de date din Olanda cu 1 miliard de euro, la 2,5 miliarde de euro

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 25-06-2019 08:22

Google, divizie a grupului Alphabet, va investi 1 miliard de euro în centre de date din Olanda, pe lângă o sumă de 1,5 miliarde de euro anunţată iniţial, inclusiv într-o unitate nouă din Middenmeer, transmite Reuters, conform news.ro.

Compania anunţase anterior că va cheltui 1,5 miliarde de euro pentru construcţia şi extinderea unui centru de date aflat în construcţie în Eemshaven, Olanda.

Într-o teleconferinţă cu jurnaliştii, directorul pentru centre de date al Google, Joe Kava, a spus că cele două centre vor avea în total aproximativ 500 de angajaţi, după finalizare.

Ambele centre de date ar urma să fie finalizate în 2020.

Este pentru prima oară când Google investeşte în două centre de date separate într-o singură ţară. Potrivit companiei, Olanda oferă o infrastructură digitală excelentă, personal calificat, energie regenerabilă suficientă şi sprijin din partea autorităţilor locale şi a comunităţilor.

Potrivit companiei, centrele de date vor susţine servicii precum cele de căutare, Gmail şi YouTube şi vor folosi numai energie regenerabilă.