Cum justifică Parlamentul R.Moldova votul dat pentru revenirea Rusiei în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 25-06-2019 21:41

Votul parlamentarilor Republicii Moldova în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) are un caracter individual şi nu reprezintă poziţia guvernului sau a statului, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Alexandru Roitman, citat de Radio Chişinău, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Tatăl adoptiv al Sorinei a recunoscut că a dat bani! Suma impresionantă pe care a plătit-o

Într-o declaraţie de presă, el a precizat că executivul nu deţine prerogative pentru a recomanda parlamentarilor să voteze într-o manieră sau alta.

Doi dintre cei trei deputaţi din delegaţia Republicii Moldova la adunarea APCE au votat pentru revenirea Rusiei în cadrul acestui organism internaţional: socialistul Vlad Bătrâncea şi liderul Platformei DA, Andrei Năstase.

Citește și: Antenele mută în forță! Cine vine la conducere, începând cu această lună

Andrei Năstase, copreşedinte al Blocului ACUM, aflat în prezent la guvernare în Republica Moldova, a argumentat că, deşi 'nu a fost o decizie uşoară', a votat pentru revenirea Rusiei în componenţa APCE pentru ca această instituţie să ajute la îmbunătăţirea democraţiei şi a respectării drepturilor omului în Rusia, notează Radio Chişinău.