VIDEO Daniel Suciu anunță când dispar indemnizațiile primarilor: 'Când Guvernul va anula toate pensiile speciale'

Autor: George Traicu
Publicat: 26-06-2019 00:23
Actualizat: 26-06-2019 08:06

Vicepremierul Daniel Suciu a susţinut că pensiile pentru primari au fost susţinute de aleşii locali ai PNL şi că, atunci când un guvern va decide anularea pensiilor speciale, atunci vor fi anulate şi acestea potrivit news.ro.

„Am avut la minister primari de la PNL care au exprimat şi au susţinut de ce consideră că e nevoie de acea indemnizaţie pentru limită de vârstă. Înţeleg sensibilitatea subiectului. Nici nu vreau să fiu ipocrit şi nici nu vreau să consider sau să cataloghez toată categoria primarilor drept hoţi, bandiţi, nesimţiţi, corupţi şi trăiesc din şpăgi. Este adevărat că şi-au asumat această poziţie de primari, doar că timp de 15 ani nu au avut dreptul nici măcar la sporul de vechime şi au avut o serie întreagă de interdicţii. În ziua în care Guvernul, oricare ar fi el, va anula toate pensiile speciale, atunci se va lua decizia de a anula şi indemnizaţiile de vârstă pentru primari”, a afirmat Suciu.

Citește și: Nimeni nu se aștepta! Ce a făcut Lia Olguța Vasilescu în legătură cu fetița agresată din Baia de Aramă

Codul administrativ a fost adoptat marţi prin OUG.