BREAKING: A fost ales noul şef al Consiliului Europei, forul în cadrul căruia funcţionează Comisia de la Veneţia

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 26-06-2019 21:44
Actualizat: 26-06-2019 22:00

Ministrul pentru afaceri externe şi europene al Croaţiei, Marija Pejcinovic Buric, a fost aleasă miercuri secretar general al Consiliului Europei pentru o perioadă de cinci ani, în contextul în care organizaţia paneuropeană de apărare a drepturilor omului şi a democraţiei a fost greu încercată de o lungă criză cu Rusia, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Cu 159 de voturi din cele 268 exprimate de membrii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), reuniţi la Strasbourg, Marija Pejcinovic Buric a câştigat alegerile în faţa ministrului de externe belgian Didier Reynders, care a primit 105 voturi, a declarat preşedinta APCE, Liliane Maury Pasquier.

La anunţarea rezultatului, politiciana croată a fost îndelung aplaudată în hemiciclu. 

Ea îi va succeda pe 18 septembrie fostului premier norvegian Thorbjorn Jagland, în vârstă de 70 de ani, primul secretar general al organizaţiei care a fost reales în funcţie pentru un al doilea mandat. 

Ales pentru cinci ani pentru a conduce şi reprezenta organizaţia, secretarul general este oficial "responsabil pentru planificarea strategică, orientarea programului de activităţi şi bugetul Consiliului Europei", care se ridică la 437 milioane de euro în 2019. 

Organizaţie care reuneşte 47 de state de pe continentul european, Consiliului Europei are drept principală misiune apărarea drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept, bazându-se pe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) şi pe munca de monitorizare şi recomandările comisiilor specializate, în prevenirea torturii sau a luptei împotriva corupţiei de exemplu.