Klaus Iohannis jubilează după decizia CCR - Parlamentul, somat să transpună în legislație toate prevederile stipulate în Acordul Politic Național

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 27-06-2019 14:29
Actualizat: 27-06-2019 14:32

Președintele României, Klaus Iohannis, salută hotărârea adoptată de către Curtea Constituțională și apreciază că validarea referendumului din 26 mai obligă toate forțele politice parlamentare să pună de urgență în aplicare ceea ce au decis cetățenii.

Victorie pentru Iohannis - CCR a validat referendumul pe justiție și a respins contestațiile

Președintele României atrage atenția că, pe 26 mai, cetățenii au respins categoric demagogia și discursul anti-european și anti-justiție susținut de PSD-ALDE. Coaliția de guvernare, care a refuzat să semneze Acordul Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României, trebuie să înceteze să îi mai sfideze pe români, ignorând opțiunile clar exprimate prin vot la referendumul validat astăzi de CCR.

Klaus Iohannis solicită Parlamentului să transpună cu celeritate în legislație toate prevederile stipulate în Acordul Politic Național, pe care l-a inițiat pentru a fi respectată pe deplin voința suverană a cetățenilor români în favoarea statului de drept și împotriva modificărilor de natură să afecteze independența sistemului judiciar, exprimată ferm și fără echivoc la referendum.

Peste 6,5 milioane de români au spus „DA!” la referendumul pe care Președintele Klaus Iohannis l-a convocat ca urmare a asaltului permanent dus în ultimii ani de PSD și ALDE împotriva statului de drept.

„Votul popular masiv dat pentru România europeană și democratică, în care justiția trebuie să rămână independentă, a fost o sancțiune drastică la adresa tuturor încercărilor de a modifica legislația penală și de a-i scăpa pe politicienii corupți de rigorile legii. Totodată, cetățenii au transmis clar actualei guvernări să renunțe de îndată la practica abuzivă a legiferării prin intermediul Ordonanțelor de Urgență”, se arată în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.