ULTIMA ORĂ: Părinţii adoptivi ai fetiţei din Mehedinţi au ieşit de la SIIJ după 9 ore de audieri

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 27-06-2019 22:04
Actualizat: 27-06-2019 22:14

Părinții adoptivi ai Sorinei, Gabriel și Ramona Elena Săcărin, au ieşi, joi seara, de la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ) din București, după 9 ore de audieri. Primul a ieşit tatăl adoptiv al Sorinei, iar mama adoptivă a ieşit la aproape o oră după soţul ei, semn că aceştia au fost audiaţi separat.

La ieşire, cei doi au evitat să dea detalii despre audiere. „Nu pot să fac niciun fel de declarații. Sorina este bine. O să hotărască autoritățile române, nu noi (ce se va întâmpla cu fetița, n.r.)”, a declarat Ramona Săcărin, la ieșirea de la Secția pentru achetarea magistraților.

Procurorul de caz este Mihaiela Iorga Moraru, fost procuror DNA.

Miercuri seară, și Mariana Şărămăt, asistenta maternală care a avut grijă de Sorina, fetiţa de 8 ani din Baia de Aramă care a fost luată cu forța de procurorul Maria Piţurcă pentru a fi dată familiei adoptive, a fost audiată la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ), ea ieșind de la audieri în jurul orei 01.00, fără a face declarații.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin a amânat, joi, decizia în privința Sorinei după ce părinții adoptivi au depus o cerere prin cer să fie despăgubiți pentru perioada în care au stat în România.Victor Dumitrica, avocatul fostei asistente materiale din Baia de Aramă Mehedinți, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ședința pentru ordonanţă preşedinţială în acest caz a fost amânată pentru că familia Săcărin a depus cu cinci minute înainte de începerea ședinței o cerere reconvențională prin care cere sa fie despăgubită pentru perioada cât stă în țară, pentru că nu își poate lua salariile. „Cer să li se restituie toate cheltuielile pe care le au acum. Este vorba de zeci de mii de euro. Instanța a cerut însă ca această cerere să fie timbrată și însoțită de înscrisuri doveditoare. Din acest motiv ședința s-a amânat pe 3 iulie. Este o decizie care o afectează direct pe Sorina. Îi prelungește practic starea de incertitudine”, a spus Victor Dumitrica.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin urma să decidă joi dacă fetița va avea sau nu interdicție de părăsire a țării, după ce Tribunalul Mehedinţi a declinat competenţa.

Procurorul general a transmis, luni, o ordonanță Tribunalului Mehedinți prin care a cerut interzicerea părăsirii teritoriului României de către fetița de 8 ani și una Curții de Apel Craiova prin care cere revizuirea sentinței de încuviințare a adopției internaționale a minorei. De asemenea, Bogdan Licu a dispus verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind modul în care procurorul din acea structură a intervenit în cazul fetiței din Mehedinți și a efectuat percheziția domiciliară. Totodată, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a sesizat Inspecția Judiciară pentru a efectua cercetări cu privire la conduita și modul în care procurorul a intervenit.