Efectele poluării asupra fertilității femeilor

Autor: George Traicu
Publicat: 01-07-2019 10:01

Rezultatele unui studiu sugerează că factorii de mediu pot juca un rol important în sănătatea sistemului reproducător feminin. Cercetătorii au descoperit că aerul poluat afectează activitatea ovarelor. Cu toate acestea, nu s-a urmărit în mod specific impactul poluării aerului asupra fertilității, potrivit tabu.ro

Constatările oamenilor de știință italieni, prezentate la reuniunea anuală a Societății Europene de Reproducere Umană și Embriologie, se bazeaza pe un studiu al nivelului unui hormon numit AMH. Aceasta este eliberat de celulele din ovare și indică rezerva ovariană a femeii – numărul de ovule viabile pe care ovarele le pot produce. Acest nivel diferă de la femeie la femeie și este afectat de o serie de factori, printre care genetica, vârsta și fumatul. Legătura cu fertilitatea este discutabilă: o rezervă ovariană scăzută nu înseamnă neapărat că va fi dificlă concepția pe cale naturală.

Cu toate acestea, studiile anterioare au sugerat că ar putea exista o legătură între o poluare mai mare a aerului și fertilitate redusă la femei, aerul poluat putând afecta nivelurile AMH. La femeile cu vârste peste 25 de ani, nivelurile de AMH din sânge au scăzut odată cu vârsta. Echipa de experți de la University of Modena and Reggio Emilia a constatat că nivelurile de AMH au fost mai scăzute în rândul femeilor care locuiau în zone în care se înregistrează cele mai ridicate niveluri de poluare.

Antonio La Marca, autorul principal al studiului, susține că în timp ce legătura dintre nivelurile AMH și șansele de a rămâne gravide în mod natural pe termen scurt a rămas neclară, rezultatele au sugerat că factorii de mediu ar putea juca un rol în sănătatea reproducerii feminine. „Un nivel radicat al AMH reprezintă un avantaj reproductive, deoarece aceste femei vor avea o perioadă mai lungă de reproducere. Înseamnă și un număr mai are de ovule care se vor transforma într-un număr mai mare de embrioni”, a spus La Marca.

Din păcate, nu s-au luat în considerare și alți factori, cum ar fi sărăcia și starea de sănătate, care tind să fie mai răspândiți în zonele cu niveluri de poluare ridicate și care ar putea afecta, de asemenea, nivelurile AMH.