Parlamentul urmează să voteze astăzi noul Consiliu de Administraţie al Băncii Naţionale a României; Mugur Isărescu a fost avizat favorabil pentru un nou mandat

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 03-07-2019 07:24

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor urmează să voteze, miercuri, noul Consiliu de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR). Mugur Isărescu a fost avizat favorabil de comisiile parlamentare de specialitate, cu unanimitate de voturi, pentru un nou mandat de guvernator, scrie news.ro.

Şedinţa plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor va debuta la ora 14.00.
Pe ordinea de zi se află numirea membrilor Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.
În cursul zilei de marţi, Mugur Isărescu a fost avizat favorabil de comisiile parlamentare de specialitate, cu unanimitate de voturi, pentru un nou mandat de guvernator.
Tot unanimitate a fost şi la avizarea propunerilor pentru Consiliul de Administraţie al BNR: Florin Georgescu, Leonardo Badea, Eugen Nicolăescu, Gheorghe Gherghina, Cristian Popa, Balint Csaba, Dan Radu Ruşanu şi Virgiliu Stoenescu.