Viitorul lui Mugur Isărescu la șefia BNR, în pericol - Legea care va ajunge pe masa lui Klaus Iohannis

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 03-07-2019 13:53

Senatul a adoptat, miercuri, proiectul care prevede obligația persoanelor care candidează sau au fost alese în funcții publice sau de demnitar, precum cea de președinte, parlamentar sau de primar, să semneze o declarație pe propria răspundere în sensul că nu a colaborat cu Securitatea, conform Mediafax.

Proiectul pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii a fost adoptată cu majoritate de voturi.

Citește și: Surpriză TOTALĂ pe piața pensiilor private - Ce s-a întâmplat în luna mai cu activele fondurilor

"Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței de urgență nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, în sensul instituirii obligației tuturor persoanelor care candidează, au fost alese sau au fost numite în una dintre demnitățile ori funcțiile prevăzute la art 3 din actul normativ de bază, cu excepția celor care la data de 22 decembrie 1989 nu împliniseră vârsta de 16 ani, de a face o declarație pe propria răspundere, în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrător al Securității ori de colaborator al acesteia”, potrivit raportului favorabil al Comisiei juridice.

Inițiativa aparține senatorului ALDE Daniel Zamfir.

Potrivit unui amendament admis în Comisia juridică, cei care ocupă demnităţi publice au obligaţia să depună, la începutul oricărui mandat, o nouă declaraţie pe proprie răspundere că nu au avut niciun fel de legătură cu fosta Securitate, însă orice persoană poate verifica, la cerere, acest lucru.

Senatul a adoptat proiectul legislativ în calitate de for decizional, astfel acesta va ajunge la președintele României pentru promulgare.

Mugur Isarescu ar fi fost informator al Securitatii cu numele de cod "Manole", astfel că  obținerea unui nou mandat în fruntea BNR ar putea fi periclitată.