Fermierii din Olt au primit, până acum, peste 4 milioane euro, prin programul Tomata

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 04-07-2019 19:07

Suma totală plătită până acum de Direcţia Agricolă Judeţeană (DAJ) Olt fermierilor înscrişi în programul Tomata, care au depus documentele justificative, depăşeşte patru milioane de euro, iar suma totală ce va fi plătită legumicultorilor din judeţ care au cultivat roşii în primăvara acestui an prin programul menţionat este de 14,5 milioane de euro, anunță AGERPRES.

Potrivit directorului DAJ Olt, Dragoş Drăghicescu, până în prezent a fost plătit ajutorul de minimis în valoare de 3.000 de euro pentru 1.380 de fermieri şi au mai rămas de efectuat plăţi către 3.471 de legumicultori înscrişi în programul tomata care au depus deconturi după ce au vândut câte două tone de legume.

"Pentru programul Tomata 2019, în judeţul Olt s-au înscris 5.250 de fermieri, iar dintre aceştia 4.857 au plantat tomate în spaţii protejate în ciclul I. Au fost depuse documente justificative de către 4.851 de fermieri şi până acum au fost efectuate plăţi către 1.380 de fermieri", a spus Drăghicescu.

Valoarea ajutorului de minimis pentru tomate este de 3.000 euro/beneficiar/an, pentru producţia valorificată în perioada noiembrie-mai.

O parte dintre legumicultorii care cultivă roşii preferă să participe în program în ciclul doi, în toamnă.

Anul trecut fermierii din judeţul Olt au atras fonduri de peste 11 milioane de euro prin programul de sprijin pentru cultivarea tomatelor în spaţii protejate, în perioada sezonului rece.