O femeie de 25 de ani din Bangladesh și copilul ei de 4 ani îngropați de vii în casă de o alunecare de teren

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 08-07-2019 18:36

Cel puţin două persoane din Bangladesh şi-au pierdut viaţa într-o alunecare de teren provocată de ploile abundente din timpul sezonului musonic, mai multe regiuni din sud-estul ţării fiind acoperite de ape, au precizat luni autorităţile, potrivit DPA, potrivit agerpres.ro.

Un copil în vârstă de 4 ani şi o femeie de 25 de ani au decedat după ce casele cu acoperiş din paie în care aceştia locuiau au fost îngropate sub noroiul provenit de pe un deal învecinat în oraşul Chandraghona, a precizat Mamunir Rashid, administratorul districtului Rangamati.

Un responsabil din guvernul local, Anawarul Islam Chowdhury, a precizat că echipele de salvare au scos trupurile neînsufleţite din noroi şi dărâmături.

Autorităţile au precizat că victimele au rămas în locuinţe, ignorând avertizările emise de administraţia locală.

Serviciul de meteorologie din Bangladesh a înregistrat 170 de milimetri de precipitaţii în districtul Rangamati luni dimineaţă, într-un interval de 24 de ore. Potrivit prognozelor, urmează un nou val de precipitaţii pe teritoriul acestei ţări din sudul Asiei.

Televiziunile au difuzat imagini cu drumuri inundate din portul Chattogram (sud-est), unde apa ajungea până la genunchi, situaţia provocând haos în rândul navetiştilor.

Alunecările de teren din timpul sezonului musonic fac deseori victime în Bangladesh. Peste 150 de persoane şi-au pierdut viaţa într-o serie de alunecări de teren provocate de precipitaţiile abundente în districtele sudice situate în regiuni deluroase Chittagong, Rangamati şi Bandarban în iunie 2017.