Klaus Iohannis a semnat: Guvernul Dăncilă are 'verde' la ordonanţe

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 09-07-2019 17:05
Actualizat: 09-07-2019 17:07

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 9 iulie 2019, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Camera Deputaţilor a adoptat pe 12 iunie proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe simple pe perioada vacanţei parlamentare.

În temeiul art. 115 alin.(1) din Constituţia României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2019, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2019, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, se arată în raportul Comisiei Juridice.

UDMR a propus mai multe amendamente de eliminare a unor domenii, care în opinia lor nu ar fi fost bine să fie legiferate prin ordonanţe, dar au fost respinse.