FCSB, victorie lejeră cu moldovenii de la Milsami, în prima manșă a turului întâi preliminar din Liga Europa

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 11-07-2019 23:20
Actualizat: 12-07-2019 00:06

FCSB a jucat, joi seară, cu  echipa moldoveană Milsami Orhei în prima manşă a turului întâi preliminar al Europa League, reușind să câștige cu 2-0.

Meciul s-a desfășurat pe Stadionul ''Marin Anastasovici'' din Giurgiu,

Vicecampioana a deschis scorul, în prima repriză, prin Florin Tănase (12), cu un şut din colţul careului mare.

Citește și: Simona Halep victorie EXCEPȚIONALĂ la Wimbledon: scrie istorie și este în marea FINALĂ

Tot în prima parte a meciului, Suporterii vicecampioanei Ligii 1 i-au scandat, de mai multe ori, numele Simonei Halep, finalista de la Wimbledon 2019, acolo unde va da peste Serena Williams, sâmbătă, 13 iulie, de la ora 16:00.

Atacantul FCSB, Florin Tănase, a dublat avantajuk echipei sale, în minutul 56, cu un șut din prima, din mijlocul careului.

În minutul 72, Lucian Filip de la FCSB și-a lăsat echipa în inferioritate, fiind eliminat.

Până la finalul patidei, echipa lui Bogdan Andone a mai ratat câteva ocazii, care puteau fi fructificate în gol.