Cineastul neozeelandez Taika Waititi va scrie și va regiza 'Thor 4'

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 17-07-2019 20:47

Cineastul neozeelandez Taika Waititi va scrie şi va regiza urmarea blockbuster-ului din 2017 "Thor: Ragnarok", potrivit news.ro.

Preluarea de către Waititi a părţii a patra din franciza "Thor", produsă de Warner Bros., va întrerupe filmările la adaptarea "Akira" pe termen nedefinit.

Citește și: Rareș Bogdan a explodat în Parlamentul European: ‘Așteptăm dovada că nu am fost mințiți! Suntem santinela civilizației’

Studioul spera să reia producţia "Akira" cu Waititi în calitate de regizor odată ce va încheia filmările la "Thor 4".

"Thor: Ragnarok", a treia parte despre prinţul din Asgard (portretizat de Chris Hemsworth), a devenit un succes uriaş care a generat 854 de milioane de dolari la nivel internaţional.

Hemsworth ar putea să îşi reia rolul de Zeu al Tunetului în cel de-al patrulea film al francizei. Marvel şi Disney nu au anunţat încă o dată de lansare.

Citește și: Gigantul american care a dat lovitura cu Simona Halep! Cea mai profitabilă afacere din istoria companiei

Waititi a regizat recent "Jojo Rabbit" pentru Fox Searchlight, o satiră despre un băiat a cărui mamă găzduieşte o evreică care se ascunde de nazişti. Waititi îl interpretează pe prietenul imaginat al băiatului, Adolf Hitler. Filmul va fi lansat pe 18 octombrie.

Filmografia lui Taika Waititi include "Boy", "Hunt for the Wilderpeople" şi "What We Do in the Shadows" pe care l-a regizat împreună cu Jemaine Clement. El a mai regizat episodul pilot din noua serie FX "What We Do in the Shadows".

În "Thor: Ragnarok", el este personajul Korg şi a reluat rolul în "Avengers: Endgame".