John Isner a câştigat turneul de la Newport

Autor: George Traicu
Publicat: 22-07-2019 09:07
Actualizat: 22-07-2019 09:22

Americanul John Isner, locul 15 ATP, a câştigat turneul de 250 de puncte de la Newport (SUA), după ce l-a învins în finală, cu scorul de 7-6 (2), 6-3, pe Alexander Bublik din Kazahstan, locul 83 ATP, potrivit news.ro

Isner s-a impus în 75 de minute şi a cucerit trofeul la Newport pentru a patra oară (2011, 2012, 2017 şi 2019). Acesta este titlul cu numărul 15 din cariera americanului.

În finala turneului de la Umag (Croaţia), tot de 250 de puncte, Dusan Lajovici, locul 36 ATP, l-a întrecut, cu 7-5, 7-5, pe ungurul Attila Balasz, locul 207 ATP, venit din calificări.

Jucătorul sârb a câştigat după un meci de o oră şi 150 de minute şi a obţinut primul trofeu din carieră.