Angela Merkel: 'Îl felicit pe Boris Johnson şi aştept o colaborare bună. Ţările noastre ar trebui să aibă legături apropiate, de prietenie şi în viitor'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 23-07-2019 21:04

Cancelarul german Angela Merkel l-a felicitat pe noul premier britanic, Boris Johnson şi a afirmat că se aşteaptă la o cooperare bună cu fostul primar al Londrei, informează Reuters, potrivit news.ro.

Citește și: Incredibil! Viitorul șef a CNAS a fost ANCHETAT de DNA

„Îl felicit pe Boris Johnson şi aştept o colaborare bună. Ţările noastre ar trebui să aibă legături apropiate, de prietenie şi în viitor”, a afirmat ea conform unei purtătoare de cuvânt pe Twitter.

Boris Johnson a fost ales de membrii Partidului Conservator cu 92.153 de voturi lider al formaţiunii, înfrângându-l pe Jeremy Hunt (46.656 de voturi) şi urmează să devină, astfel, premierul Marii Britanii.