Hunedoara: Bărbatul prins sub pietriș, într-o fântână de 9 metri, a fost scos

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 24-07-2019 13:06

Bărbatul din localitatea Vadu, județul Hunedoara, prins sub pietriș, într-o fântână de 9 metri, a fost scos conştient și dus la spital.

„Este conștient, stabil hemodinamic, are doar o contuzie de umăr. Este dus la spitalul din Hațeg pentru investigații suplimentare”, a anunțat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al Județului (SAJ) Hunedoara.

Bărbatul din localitatea Vadu, județul Hunedoara fusese prins sub pietriș, într-o fântână de 9 metri, în timp ce făcea lucrări la fântână.