Oana Gheorghiu: 'Doar trăim în ţara în care habarnişti şi cercetaţi penal stau în fruntea sistemului de sănătate'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 25-07-2019 21:57

Oana Gheorghiu, una dintre fondatoarele Asociaţiei ”Dăruieşte viaţă”, care construieşte primul spital de oncologie padiatrică din România, a anunţat, joi, că a plătit peste 6.000 de lei TVA pentru medicamente oncologice aduse din Austria şi Ungaria, în condiţiile în care tratamentul pentru bolnavii de cancer nu este asigurat integral de Ministerul Sănătăţii. ”Doar trăim în ţara în care habarnişti şi cercetaţi penal stau în fruntea sistemului de sănătate”, spune Oana Gheorghiu, afirmând că ”absurd” este un cuvânt prea mic, potrivit news.ro.

Citește și: Declarația controversată a Vioricăi Dăncilă! Poate cei din Piața Victoriei aveau dreptate, nu știu acest lucru, eram în concediu

”Domnule Eugen Teodorovici şi doamnă Pintea Sorina, azi aţi fost premiaţi, căci azi am plătit statului român TVA. Pentru ce credeţi? Pentru medicamente oncologice, achiziţionate din Austria şi Ungaria. E normal, incompetenţa trebuie premiată, căci doar trăim în ţara în care habarnişti şi cercetaţi penal stau în fruntea sistemului de sănătate”, a scris, joi seară pe Facebook. Oana Gheorghiu, una dintre fondatoarele Asociaţiei ”Dăruieşte viaţă”, care construieşte primul spital de oncologie padiatrică din România.

Aceasta explică faptul că Ministerul Sănătăţii şi instituţiile din subordinea sa ”nu sunt în stare să asigure întregul tratament necesar copiilor bolnavi de cancer”.

Citește și: SURSE Klaus Iohannis a bătut palma în secret! Lovitură pentru Dan Barna – Mutarea care scoate din joc USR-PLUS-ul

”Noi îl procurăm din afara ţării, iar pentru aceste activităţi subversive şi rău voitoare achităm statului român TVA 9%. Mulţumim din inimă statului român pentru oportunitate, absurd e un cuvânt prea mic pentru ce trăim”, a mai scris Oana Gheorghiu.

Aceasta şi-a încheiat mesajul astfel: ”Dar să nu uităm #NoiFacemUnSpital, ei încasează taxe”.

Oana Gheorghiu a postat şi extrasul de cont în care se vede că Asociaţia a virat Bugetului de stat 6.221 de lei.

Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă” construieşte, exclusiv din donaţii şi sponsorizări, primul spital de Oncologie şi Radioterapie pentru copiii diagnosticaţi cu cancer din România.