Fostul soț al lui Amy Winehouse cere încă un milion de lire sterline familiei regretatei cântărețe

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 28-07-2019 13:31

Fostul soț al lui Amy Winehouse, Blake Fielder-Civil, dă în judecată familia regretatei cântărețe la opt ani de la moartea acesteia și spune că are dreptul la încă un milion de lire sterline din moștenirea rămasă, arată The Sun.

Blake Fielder-Civil, care a recunoscut că a inițiat-o pe Winehouse în folosirea heroinei, cere o sumă de bani lunară și o parte din moștenirea rămasă după moartea cântăreței.

Amy Winehouse a murit la vârsta de 27 de ani în urma unei intoxicații cu alcool. Cântăreața nu a lăsat niciun testament și averea sa în valoare de 2,94 de milioane de lire a ajuns la tatăl și mama artistei, conform Mediafax.

Blake Fielder-Civil a fost căsătorit cu Winehouse timp de doi ani și o bună parte din această perioadă a petrecut-o în închisoare. Cei doi au divorțat în 2009, când Amy i-a oferit în urma unei înțelegeri 250.000 de lire. Tocmai acea înțelegere este acum invocată de avocați pentru a pretinde faptul că fostul soț ar avea dreptul la alte sume de bani.

Amy Winehouse a murit pe 23 iulie 2011, la vârsta de 27 de ani, în reşedinţa ei din cartierul londonez Camden. Medicii legişti au ajuns la concluzia că vedeta britanică a murit din cauza unei "intoxicaţii cu alcool".

Albumul "Back to Black" lansat de Amy Winehouse în 2006 a făcut din această artistă britanică o vedetă internaţională.

Născută la Londra, Amy Winehouse, care s-a luptat mulţi ani cu dependenţa de droguri şi de alcool, este considerată artista care a reuşit să crească din nou popularitatea muzicii "soul".

Fanii şi criticii laolaltă i-au aclamat farmecul necizelat, umorul incisiv şi combinaţia unică de jazz şi soul care îi caracterizau muzica. Un alt avantaj al controversatei artiste britanice era talentul incontestabil de compozitoare - muzica pe care a scris-o este, fără excepţie, profund personală, de o candoare brutală. Cele două discuri lansate în timpul vieţii sale, "Frank" şi "Back to Black" - recompensat cu cinci premii Grammy -, s-au vândut în peste 12 milioane de exemplare în întreaga lume. Lansat în 2006, "Back to Black" a devenit, după moartea divei, cel mai bine vândut album al secolului al XXI-lea, în Marea Britanie.