Partidul Laburist anunţă că va face tot ce este posibil pentru a evita un Brexit fără acord

Autor: George Traicu
Publicat: 28-07-2019 19:21

Partidul Laburist, principala grupare de opoziţie din Marea Britanie, va face tot ce poate pentru a preveni un Brexit fără acord, conform liderului Jeremy Corbyn, informează Reuters, potrivit news.ro

Premierul britanic Boris Johnson, membru al Partidului Conservator aflat la putere,, a declarat că va livra Brexitul pe 31 octombrie, cu acord sau fără şi că guvernul şi-a intensificat pregătirile pentru posibilitatea unui Brexit fără acord.
„Vom face tot ce este posibil pentru a evita o ieşire fără acord şi vom face totul pentru a ne lupta cu acest guvern”, a declarat Corbyn pentru Sky News.
După ce a fost întrebat de posibilitatea unei moţiuni de cenzură, Corbyn a declarat că „va analiza situaţia” când parlamentul îşi va relua sesiunile, după vacanţa de vară, în septembrie.