Real Madrid învinsă de Tottenham într-un amical la Munchen

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 30-07-2019 22:38

Real Madrid a fost învinsă, marţi, cu scorul de 1-0 (1-0), de Tottenham, într-un meci amical desfăşurat la Munchen, în cadrul Audi Cup, potrivit news.ro.

Harry Kane a marcat golul vicecampioanei Europei, în minutul 22. Tottenham a dominat şi mai putea marca, dar Keylor Navas a apărat foarte bine.

Citește și: Dacian Cioloș reacționează! ‘E primul gest de decenţă şi normalitate în Guvernul condus de Viorica Dăncilă’

Echipa lui Zinedine Zidane a înregistrat o remiză, scor 2-2 cu Arsenal Londra (madrilenii au câştigat la penaltiuri) şi a pierdut cu 1-3, cu Bayern Munchen, şi cu 3-7, cu Atletico Madrid, în meciurile amicale din această vară.

Madrilenii mai joacă partide de pregătire cu Salzburg, la 7 august, şi cu Roma, la 11 august, înaintea debutului în LaLiga, în 17 august, în deplasare, cu Celta Vigo.