Argentina candidează la funcţia de director general al AIEA, prin ambasadorul Rafael Grossi

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 31-07-2019 20:56

Argentina a prezentat oficial candidatura ambasadorului său Rafael Grossi pentru funcţia de director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (IAEA), informează miercuri Ambasada Republicii Argentina la Bucureşti, potrivit Agerpres.

Funcţia respectivă a rămas vacantă după decesul la 22 iulie a japonezului Yukiya Amano, directorul general al AIEA din ultimii 10 ani. Se aşteaptă ca în luna septembrie Consiliul Guvernatorilor - format din 35 de ţări - să aleagă un nou director general.

Citește și: Șeful DIICOT a făcut declarații:’Nu putem neglija nicio versiune din anchetă. Ne dorim din tot sufletul să le găsim încă în viață’

Potrivit comunicatului, Argentina deţine o lungă tradiţie în utilizarea energiei nucleare şi se bucură de un mare prestigiu şi recunoaştere internaţională, remarcându-se în calitatea sa de membru al AIEA încă de la originile sale, precum şi în ceea ce priveşte gestionarea combustibilului nuclear şi exporturile de reactoare nucleare şi tehnologie nucleară în ţări precum Algeria, Peru, Egipt, Australia.

Citește și: Anunț de ultimă oră de la BNR! S-a decis azi: Apare o nouă bancnotă în România!

Rafael Grossi este reprezentantul permanent al Argentinei pe lângă IAEA şi deţine o experienţă de trei decenii în probleme legate de Neproliferare şi Securitate Internaţională. În prezent, a fost desemnat Preşedinte al Conferinţei de Neproliferare (NTP), care va avea loc în anul 2020.

Consiliul Guvernatorilor AIEA, reunit săptămâna trecută la Viena, a decis să-l desemneze drept director general interimar pe diplomatul român Cornel Feruţă.