Fotbalistul Kylian Mbappe: 'Îmi doresc ca Neymar să rămână la Paris Saint Germain'

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 02-08-2019 16:44

Fotbalistul Kylian Mbappe (20 de ani) a declarat vineri, la conferința de presă de dinaintea meciului dintre Paris Saint Germain și Rennes pentru Supercupa Franței, că își dorește ca Neymar (27 de ani) să rămână alături de formația pariziană, anunță MEDIAFAX.

”Îmi doresc ca Neymar să rămână alături de noi. Nu vreau să plece. I-am spus asta. Totul este bine între noi”, a declarat Kylian Mbappe, la conferința de presă de dinaintea meciului dintre Paris Saint Germain și Rennes.

Citește și: Un expert criminolog sparge gheața! Are la îndemână un astfel de om, cu un intelect nu foarte dezvoltat

Mbappe a mai vorbit și despre planurile sale de viitor: ”Nu îmi doresc să plec de la Paris Saint Germain”.

Neymar a ajuns la Paris Saint Germain, fiind transferat de la Barcelona, în 2017, contra unei sume record de 222 milioane de euro. În 58 de meciuri în tricoul echipei, el a marcat 51 de goluri.

Neymar își dorește ca, în vara aceasta, să revină la FC Barcelona.

Citește și: ‘Execuție’ în Guvern, după cazul de la Caracal! ‘Am decis’ .

Mbappe a ajuns la PSG în 2018, fiind transferat de la Monaco, și a marcat 39 de goluri, în 43 de apariții.