Bursa bucureșteană a crescut cu 25% în primele șapte luni

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 05-08-2019 12:19

BET, principalul indice al bursei bucureștene, care urmăreşte cele mai tranzacţionate acţiuni, s-a apreciat cu 4,4% în luna iulie, iar în primele şapte luni din 2019 înregistrează un plus de aproape 25%, potrivit calculelor realizate de ZF din platforma BVB.

Spre comparaţie, în primele şapte luni din 2018 indicele principal BET avea un plus de 2,9%, ceea ce evidenţiază faptul că bursa a început anul 2019 de la un nivel foarte jos, ca urmare a prăbuşirii preţului acţiunilor şi implicit a indicilor bursieri după apariția Ordonanţei 114/2018, conform Mediafax.

Pe de altă parte, indicele BET-TR, care reflectă şi randamentul dividendelor plătite de companiile din prima ligă bursieră, a urcat cu 35% în primele şapte luni din 2019 pe fondul unor rezultate financiare care au permis unor companii repartizări generoase de profit către investitori. În primele şapte luni din 2018 indicele BET-TR avea plus 11,4%.

Lichiditatea medie zilnică la Bucureşti în primele şapte luni din 2019 pe segmentul principal de tran­zacţionare cu acţiuni a fost de circa 42,8 milioane de lei, potrivit datelor BVB. La nivelul întregului an 2018, valoarea medie a tranzacţiilor cu aceste instrumente a fost de 46 milioane de lei.

În primele şase luni din 2019, bursa de la Bucureşti a fost a doua cea mai performantă din Uniunea Europeană, cu un randament 19%. Primul loc a fost ocupat de bursa de la Atena cu plus 42%.

În T1/2019, bursa românească se poziţiona pe locul 14 în topul celor mai mari creşteri ale indicilor principali din UE, respectiv la jumătatea clasamentului, însă ulterior, pe fondul raportării unor rezultate financiare îmbunătăţite de la com­paniile listate, cât şi ca urmare a modificării Ordonanţei 114 în sensul pozitiv, bursa locală a urcat puternic. Iar acest lucru s-a putut observa în mişcările mai line ale indicilor bursieri şi fără nervii investitorilor întinşi la maximum, precum în primele trei luni din an.