Statele Unite ale Americii înăspreşc politica de vize pentru cetăţenii străini care au mers în Coreea de Nord după 2011

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 06-08-2019 13:29

Washingtonul a revocat luni o măsură de scutire de viză pentru cetăţenii străini care s-au deplasat în ultimii opt ani în Coreea de Nord, decizie ce ar putea avea un impact asupra sectorului turistic incipient al Phenianului, transmite AFP preluat de agerpres.

Autorităţile americane permit cetăţenilor din 38 de state, printre care Coreea de Sud, Japonia sau Franţa, să intre fără viză pe teritoriul SUA pentru 90 de zile.

Dar această scutire este de acum suspendată pentru vizitatorii care s-au deplasat în opt state, între care Coreea de Nord, începând cu 1 martie 2011, conform unei măsuri publicate luni pe site-ul autorităţii americane a vămilor şi protecţiei frontierelor.

Cetăţenii din 38 de ţări care se găsesc în acest caz particular vor trebui, dacă doresc să intre în Statele Unite, să solicite o viză de turism sau de afaceri.

Restricţii speciale existau deja în ce priveşte celelalte şapte ţări, majoritatea state din Orientul Mijlociu.

Această nouă reglementare vizează zeci de mii de persoane care s-au deplasat în ultimii opt ani în Coreea de Nord, pentru o vizită turistică sau de alt tip.

Măsura, notează AFP, subminează de asemenea eforturile preşedintelui sud-coreean Moon Jae-in, puternic susţinător al unui dialog cu Phenianul pentru promovarea proiectelor de cooperare turistică transfrontalieră în scopul de a le permite compatrioţilor săi să viziteze Coreea de Nord.

Mass-media sud-coreene au atras deja atenţia asupra cazului unor mari patroni, precum vicepreşedintele Samsung Electronics Lee Jae-yong, care a făcut parte din delegaţia ce l-a însoţit anul trecut pe preşedintele Coreei de Sud în vizita la Phenian.

Un purtător de cuvânt al Samsung a refuzat orice comentariu.

Statele Unite interzic din 2017 propriilor cetăţeni să viziteze Coreea de Nord, o măsură luată după eliberarea în stare de comă a unui student american arestat în Coreea de Nord, care a decedat câteva zile mai târziu.