Vergil Andronache, interimar FCSB, despre meciul cu Mlada Boleslav: Avem mare încredere în noi

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 07-08-2019 11:47

FCSB continuă parcursul în cupele europene fără antrenor principal. Pe banca tehnică a "roș-albaștrilor" va rămâne interimarul Vergil Andronache, după ce patronul Gigi Becali nu s-a înțeles cu portughezul Antonio Conceicao, relatează mediafax.

Joi, 8 august, de la ora 21:30, pe stadionul din Giurgiu, vicecampioana României o așteaptă pe Mlada Boleslav, în prima manșă din turul 3 preliminar al Europa League.

"Suntem conștienți că ne așteaptă un meci destul de dificil. Pentru asta ne-am pregătit. Am discutat și după ultimul joc, care nu a ieșit cum ne-am dorit. Ne-a bucurat dorința jucătorilor de a câștiga. Știam de astă vară că focusul este pe Europa League. Ne dorim să nu luăm gol și sper să și reușim acest lucru. Așteptăm cu încredere meciul de mâine. Noi respectăm fiecare adversar.

Nu pot să zic că va fi un meci ușor, dar avem foarte mare încredere în noi. Nu consider acest lucru un test. Eu cred că antrenorul trebuie comparat cu un dirijor. Dirijorul trebuie să asigure o armonie în orchestră. Nu simt nicio presiune", a spus Vergil Andronache, la conferința de presă premergătoare meciului cu Mlada Boleslav.

Actualul antrenor al roș-albaștrilor a fost susținut și de grecul Aristidis Soiledis (28 de ani), care a semnat zilele trecute cu FCSB. Atacantul are încredere în noua sa echipă și nu concepe să nu obțină victoria.

"Este un joc foarte important pentru noi. Vrem să câștigăm neapărat jocul. Știm că vom juca cu o echipă foarte bună. Jucăm acasă și avem nevoie de victorie. Suntem o echipă mare și trebuie să câștigăm", a spus Aristidis Soiledis, în cadrul conferinței de presă.