Eugen Teodorovici, anunț de ULTIM MOMENT - Când se discută rectificarea bugetară în Guvern

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 07-08-2019 15:21

Guvernul va discuta în ședința de joi proiectul de rectificare bugetară propus de Finanțe, a declarat miercuri, la DC News, ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, potrivit Mediafax.

Proiectul de ordonanță de urgență pus marți în dezbatere publică și care prevede o mai puține angajări în sectorul de stat, reduceri de personal din cabinetele secretarilor de stat, și care majorează acciza la țigarete și introduce taxa pe zahăr, alături de alte măsuri fiscale și bugetare va fi discutat în coaliție, care va decide dacă actul va fi aplicat în forma propusă, a precizat ministrul.

Citește și: ALDE face presiuni ca Dăncilă să iasă din cursa prezidențială / SURSE

Ministerul Finanțelor Publice a elaborat proiectul rectificãrii bugetare cu respectarea limitei de 2,76% a deficitului bugetar. Produsul intern brut s-a majorat la 1031 miliarde lei, fațã de 1022,5 miliarde lei cât s-a estimat la fundamentarea bugetului pe acest an. Diminuãri au fost operate de la Ministerul Transporturilor (–128,8 milioane lei), Ministerul Fondurilor Europene (–681,9 milioane lei), Ministerul pentru Mediul de afaceri, Comerț și Antreprenoriat (–243 milioane de lei), Ministerul Agriculturii și Dezvoltãrii Rurale (–310,4 milioane de lei), Ministerul Cercetãrii și Inovãrii (–369,1 milioane lei), Ministerul Educației Naționale (–1,03miliarde lei), Secretariatul General al Guvernului (–143,6 milioane lei).

”Marile proiecte de investiții vor avea finanțare asigurată. Mai mult, pentru orice factură care va veni la minister vom asigura finanțare”, a spus ministrul.