VIDEO Directorul general al Oracle România a fost dus la DNA: 'Consider că este o neînțelegere'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 07-08-2019 21:01
Actualizat: 07-08-2019 22:47

 

UPDATE

Sorin Mândruțescu a părăsit, miercuri seara, sediul DNA, după ce a fost audiat. Procurorii nu au luat nicio măsură împotriva sa.

Știrea inițială

Directorul general Oracle România, Sorin Mândruțescu, s-a prezentat, miercuri seară, la sediul DNA pentru audieri, după ce procurorii DNA au făcut percheziții la sediul companiei, într-un dosar care vizează suspiciuni de fapte de corupție în cadrul unor contracte.

"Nu am cum să comentăm, nu știu (care sunt acuzațiile -n.r.), acum aflăm. Consider că este o neînțelegere", a declarat Sorin Mîndruțescu, la intrarea în sediul DNA.

Citește și: Alexandru Cumpănașu face dezvăluiri! Legatura dintre PSD și interlopii din Olt

Surse judiciare au declarat că procurorii Direcției Naționale Anticorupție au efectuat, miercuri, percheziții la sediul companiei Oracle din Pipera, în cauză existând suspiciuni de fapte de corupție în cadrul unor contracte.

Directorul general Oracle România, Sorin Mândruțescu, a transmis anterior, prin intermediul avocaților că a răspuns tuturor solicitărilor procurorilor.

Citește și: Rareș Bogdan a răbufnit: Cu ăștia nu se mai poate, desființați și reînființați, dar reangajați doar unii

"La acest moment, nu pot face niciun comentariu întrucat nu cunosc ce acuzații formulează procurorii. Ceea ce pot spune este că am răspuns cu deschidere tuturor solicitărilor procurorilor și că voi adopta o astfel de conduită și pe viitor. Desigur, prin avocatul meu, voi cere să aflu mai multe elemente din dosar, însă, fiind o procedură în curs, voi rămane rezervat cu declarațiile, apreciind ce ele trebuiesc făcute doar în cadru instituțional", a transmis directorul general Oracle România, Sorin Mândruţescu, prin intermediul avocaților.

În 2011, Traian Băsescu spunea că l-ar putea numi premier pe Mândruțescu în locul lui Emil Boc.

Citește și: Familia Alexandrei a luat decizia! Anunț facut de Alexandru Cumpănașu .