Cel puțin 16 persoane au murit și alte 140.000 au fost evacuate în urma inundațiilor din vestul Indiei

Autor: George Traicu
Publicat: 07-08-2019 22:16

Cel puțin 16 persoane au murit și alte 140.000 au fost evacuate în statul Maharashtra, din vestul Indiei, după ce ploile torențiale din ultimele zile au provocat inundații masive, informează Reuters potrivit mediafax.

Inundațiile s-au produs în condițiile în care în anumite regiuni ale statului s-au înregistrat și 670 de milimetri de precipitații în doar câteva zile.

Meteorologii indieni au informat că ploile puternice vor continua și în următoarele trei zile și le-au solicitat autorităților să trimită echipe de salvare suplimentare.

Mii de camioane au rămas blocate pe autostrada care face legătura între Mumbai și Bangalore după ce mai multe porțiuni ale acesteia au fost inundate.

Școlile din regiunile afectate de inundații au fost închise, iar autoritățile au informat că acestea nu vor fi redeschise săptămâna aceasta.