Doi bărbați de 35 de ani au fost reținuți: Ce i-au putut face suspecții unei minore instituționalizate

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 08-08-2019 18:15

Doi bărbaţi, ambii de 35 de ani, au fost reţinuţi pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi act sexual cu un minor după ce au întreţinut relaţii sexuale cu o minoră instituţionalizată, unul dintre aceştia fiind şi arestat preventiv în legătură cu acuzaţia de proxenetism pentru că ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către fata în vârstă de 14 ani, potrivit Agerpres.

Citește și: Avertisment de ultimă oră al lui Alexandru Cumpănașu: ‘N-o să permitem asta!’

"Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Operaţiuni Speciale Giurgiu, au probat şi documentat activitatea infracţională a doi bărbaţi, ambii de 35 de ani, unul din municipiul Giurgiu şi celălalt din comuna Băneasa care, în perioada 26 iunie-3 iulie 2019 au întreţinut relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 14 ani, instituţionalizată în cadrul DGASPC Giurgiu, înlesnind practicarea prostituţiei de către aceasta şi obţinând foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei", se arată într-un comunicat de presă emis joi de IPJ Giurgiu.

Astfel, cu sprijinul luptătorilor din cadrul SAS Giurgiu au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiilor Bucureşti şi Giurgiu, unde au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă.

Citește și: Ciudățenia din cazul de la Caracal. Ce a tranșat Gheorghe Dincă în ziua în care Alexandra a sunat la 112

De asemenea, pe numele celor doi bărbaţi au fost puse în aplicare două mandate de aducere, ocazie cu care au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri, iar ulterior cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi act sexual cu un minor de către bărbatul din municipiul Giurgiu şi, respectiv, săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor de către bărbatul din comuna Băneasa.

Cei doi bărbaţi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, iar pe numele bărbatului din municipiul Giurgiu a fost emis şi mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.