Bărbat căutat de autorităţile judiciare din Marea Britanie, depistat de poliţişti la Năvodari

Autor: George Traicu
Publicat: 08-08-2019 21:48

Un bărbat căutat de autorităţile judiciare din Marea Britanie pentru că, împreună cu alte persoane, ar fi falsificat şi comercializat bilete utilizate în reţeaua de transport din Londra, a fost depistat joi de poliţiştii constănţeni la Năvodari, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa potrivit Agerpres.

"Poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au depistat, în cursul zilei de astăzi (joi - n.r.), un bărbat pe numele căruia exista un mandat de arestare european emis de autorităţile din Marea Britanie, pentru săvârşirea infracţiunilor de falsificare titluri de credit sau instrumente de plată, punerea în circulaţie de valori falsificate, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori şi constituire a unui grup infracţional organizat. Bărbatul a fost depistat pe raza localităţii Năvodari", a transmis IPJ.

Conform sursei citate, în perioada 2017 - 2019, bărbatul în cauză, împreună cu alte două persoane, ar fi constituit un grup infracţional organizat, care ar fi falsificat bilete utilizate în reţeaua de transport din Londra, cu ajutorul unei aparaturi electronice. Faptele ar fi fost comise cu ajutorul unui alt bărbat, care ar fi distribuit şi comercializat biletele.

Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca vineri să fie prezentat Curţii de Apel Constanţa pentru emiterea unui mandat de arestare, în vederea extrădării către autorităţile din Marea Britanie.