Bătrânul rătăcit în Harghita, după ce a plecat la cules de ciuperci, a fost găsit mort

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 09-08-2019 11:21

Bărbatul în vârstă de 76 de ani din Harghita, plecat de peste 20 de ore la cules ciuperci și rătăcit în zona Lacu Roșu, a fost găsit mort, scrie Mediafax.

Potrivit Jandarmeriei Harghita, salvatorii l-au căutat pe bărbat atât joi seara, cât și vineri dimineață, apoi căutările au fost întrerupre din cauza ploii torențiale și a vegetației înalte.

Căutările au fost apoi reluate, în condițiile în care salvatorii nu au plecat din zonă, ci doar s-au adăpostit de ploaie.

Citește și: Un biciclist a murit, după ce a intrat într-un stâlp

Ulterior, bărbatul a fost găsit mort în apropierea cabanei de schi de la kilometrul 5, în Gheorgheni.

În vârstă de 76 de ani, bărbatul din Gheorgheni a plecat la cules de ciuperci joi la ora 15.00 în zona pârtiei de schi de la kilometrul 5 spre Lacu Roșu și nu s-a mai întors acasă. Din cauza vizibilității extrem de reduse, căutările au fost întrerupte după miezul nopții și reluate vineri la ora 6.00. Însă, din cauza ploii torențiale și a vegetației înalte, căutările au fost suspendate la ora 8.15.