Elena Bogdan și Laura Paar s-au calificat la dublu în semifinale la turneul de la Hechingen

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 09-08-2019 21:56

Jucătoarele Elena Bogdan (nr. 176 WTA la dublu) și Laura Paar (nr. 244 WTA la dublu) s-au impus, vineri, în fața perechii formate din Petra Krejsova (nr. 547 WTA la dublu) și Jesika Maleckova (nr. 384 WTA la dublu), cu scorul de 7-5, 6-4, calificându-se în semifinalele turneului de la Hechingen, potrivit Mediafax.

Citește și: Alexandru Cumpănașu reacționează! ‘Nu avem certitudinea că Alex este decedată sau în viață’

În semifinale, Bogdan și Paar se vor înfrunta cu Olga Danilovic (nr. 126 WTA la dublu) și Georgina Garcia Perez (nr. 119 WTA la dublu).

Laura Paar a jucat, vineri, și în proba la simplu, fiind învinsă de Marina Melnikova (nr. 322 WTA) cu scorul de 2-6, 6-3, 6-2.

Citește și: Afirmații făcute de Cozmin Gușă! ‘E vorba de resurse, contracte funcții’

Bogdan și Paar nu sunt singurele românce din semifinalele turneului de la Hechingen. Cristina Dinu (nr. 171 WTA la dublu), alături de coechipiera sa, Lina Gjorcheska (nr, 325 WTA la dublu), s-a calificat după ce a învins perechea formată din Irina Fetecău (nr. 554 WTA la dublu) și Karin Kennel (nr. 457 WTA la dublu), cu scorul de 6-4, 2-6, 10-8. Dinu și Gjorcheska se vor întâlni, în semifinale, cu Dalila Jakupovic (nr. 72 WTA la dublu) și Yana Sizikova (nr. 98 WTA la dublu).